Infecțiile asociate asistenței medicale sunt de mult pe ordinea de zi a sistemelor medicale a țărilor dezvoltate, iar în ultima perioadă și la noi au început să se facă auzite vocile care atrag atenția asupra fenomenului care până acum a fost trecut sub preș ca și cum n-ar exista. În zilele noastre bacteriile multirezistente reprezintă primejdia care echivalează cu situația de acum 170 de ani, când, într-una dintre cele mai prestigioase instituții medicale ale Europei Centrale, mortalitatea cauzată de febra puerperală era între 10-30%. Însă doctorul Semmelweis Ignác Fülöp, supranumit și salvatorul mamelor, având spiritul de observație și curajul necesar de a propune o simplă modificare în rutina zilnică a procedurilor clinice, a fost marginalizat de colegi până la moarte. Pentru a contracara această primejdie a luat naștere Fundația Internațională Semmelweis cu scopul de a reduce efectele nefaste ale fenomenului rezistenței antimicrobiene prin creșterea nivelului de conștientizare publică și crearea unui cadru propice pentru schimbarea sau ajustarea practicilor uzuale. Deasemenea, prin încurajarea tuturor participanților și beneficiarilor sistemelor de sănătate, pacienți, medici și autorități decizionale, încearcă să evite repetarea istoriei, adică să depășim reflexul de respingere a noilor idei, denumit și reflexul sau fenomenul Semmelweis pe baza celor întâmplate cu protagonistul. Una dintre cele mai eficiente acțiuni de acest gen reprezintă organizarea celei de a II-a ediții a Conferinței Internaționale Semmelweis care se va desfășura la Budapesta, Ungaria, în perioada 7-8 Martie 2017, în cadrul căruia participanții vor avea ocazia de a învăța unii de la alții prin schimburile de experiențe ce vor avea loc. Pe această cale, Devitall Solutions împreună cu partenerul său, compania Handinscan, dezvoltatorul și producătorul dispozitivului Semmelweis de auditarea a igienizării corecte a mâinilor, unul dintre sponsorii principali ai evenimentului, au decis acordarea unui număr limitat de invitații (de participare gratuită) pentru colegii care doresc să contribuie la îmbunătățirea practicilor de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, prin aplicarea ultimelor metode. Așadar îi invităm pe cei care doresc să ia parte la ”scrierea istoriei” să-și anunțe intenția de participare până cel târziu pe data de 15 februarie 2017 trimițând pe adresa de e-mail contact@devitallsolutions.com datele solicitate în formularul de înscriere la a II-a ediție a Conferinței Internaționale Semmelweis. De asemenea pentru orice informație adiționale puteți contacta reprezentantul firmei Devitall Solutions, domnul dr. Nagy Ferenc, la următorul număr de telefon:0771.496.645
1 Comment
|
Arhivă
February 2020
Categorii
All
|