Clostridium difficile - ”bacteria ucigașă”

Nu demult acesta era un titlu de articol în ziare din Timișoara, Craiova, Bistrița-Năsăud, Vrancea, Buzău, și așa mai departe, subiect care a speriat și sperie în continuare întreaga populație. Oare chiar să fie această bacterie “mai ucigașă” decât restul patogenilor? Cred că ar fi mai bine să începem cu prezentările.

Clostridium difficile (C.diff), o bacterie nu chiar nouă, a fost izolată pentru prima dată în scaunul unui copil sănătos în 1935. Numele speciei a fost ales pentru a reflecta dificultatea cu care se izolează în cultură. Este o bacteria anaerobă care trăiește în intestinul oamenilor. Aceasta, ca și celelalte clostridii, secretă toxine cu rol în patogenia infecției. Expuse aerului, sporulează, sporii fiind o formă de supraviețuire în mediile ostile.

 Clostridium difficile se găsește în sistemul digestiv la aproximativ 1 din 30 adulti sănătoși. De cele mai multe ori este inofensivă, deoarece flora bacteriană normală de la nivel intestinal (microbiota intestinală) “o ține sub control”. Astfel vorbim de purtătorii sănătoși. Însă acest echilibru, în ziua de azi, este semnificativ perturbat, adesea de un consum, considerat chiar abuziv, de antibiotic care duce la o “activare” a clostridiei și multiplicarea acesteia, cu producerea de toxine și efecte devastatoare inițial la nivel intestinal. Putem spune că în multe cazuri, chiar noi o facem “ucigașă”, chiar noi îi declanșăm “atacul letal” prin consumul de antibiotice, de multe ori nejustificat.

Antibioticele care duc cel mai adesea la declansarea C.diff. includ fluorochinolonele (ciprofloxacina), cefalosporinele (ceftriaxona), penicilinele și clindamicina, exact cele mai utilizate antibiotice în spitale. O data “stârnit” C.diff. produce toxine care atacă mucoasa intestinală. Acestea distrug celulele și produc ”patch-uri” (plăci) de celule inflamatorii și resturi celulare descompuse ce duc la apariția scaunelor diareice apoase. Chiar și o scurtă administrare a unui antibiotic poate genera colita. Într-adevăr riscul este mai mare în cazul tratamentelor prelungite și a asocierilor de antibiotice.

​În teorie persoanele vârstnice și pacienții imunodeprimați reprezintă categoriile cele mai susceptibile de a dezvolta colita indusă de C. diff, însă realitatea ne-a arătat că nici tinerii adulți nu sunt ocoliți. Deși copiii mici sunt adesea purtători de tulpini de C. diff. secretante de toxine, infecția clinic manifestă la această grupă de vârstă este neobișnuită.

Clostridium difficile se transmite fecal-oral, spunem noi, adică prin mâini contaminate (când cei bolnavi nu se spală pe mâini după utilizarea toaletei) și prin contactul acestora cu alimente, suprafețe și obiecte pe care le contaminează. Bacteria formează spori rezistenți care pot persista într-o cameră până la câteva săptămâni sau luni. Dacă se va atinge o suprafață contaminată cu C.diff. iar apoi se va ingera un aliment, boala poate fi contactată. ​Oamenii sănătoși pot contracta bacteria însă nu se vor îmbolnăvi, întrucât intestinul conține trilioane de celule bacteriene cu rol protectiv. 

Din punct de vedere clinic, simptomul dominant este diareea apoasă, mai rar sanguinolentă, însoțită de crampe și disconfort abdominal. De asemeni poate apare febra, greața, deshidratarea, pierderea poftei de mâncare.

​Majoritatea pacienților dezvoltă diaree în cursul sau imediat după inițierea tratamentului antibiotic. Totuși, 25-40% din pacienți nu devin simptomatici mai devreme de 10 săptămâni de la încheierea antibioticoterapiei.

Revenind. De ce este bacteria Clostridium difficile atât “de ucigașă”? Că până la urmă declanșeaza doar o diaree.

Pe lângă complicațiile pe care le dă orice boală diareică, precum deshidratarea cu scăderea tensiunii arteriale și afectarea componentei renale, colitei cu C. diff. i se mai poate adaugă:

• perforația intestinului - aceasta fiind rezultatul degradării serioase a mucoasei intestinului gros. În cazul intestinului perforat, bacteriile existente la nivelul acestuia sunt transferate în cavitatea abdominală, declanșându-se peritonita (condiție care pune viața în pericol);
• megacolonul toxic - unde colonul se dilată și se află în imposibilitatea de a elimina conținutul. Lăsată netratată, afecțiunea poate duce la ruptura de colon, în cazul căreia se impune intervenția chirurgicală de urgență pentru a nu fi letală.

În ultimii ani, infecțiile cu această bacterie au devenit din ce în ce mai frecvente, parcă dominând etiologia bolii diareice. Iar ironia, dacă se poate spune așa, este că tratamentul colitei date de C. diff. este tot un tratament cu antibiotice… ce-i drept doar două antibiotice sunt active pe Clostridium difficile și anume metronidazolul și vancomicina.

Un tratament, mai puțin obișnuit, dar cu rezultate bune este bacterioterapia fecală sau așa numitul “transplant de materii fecale”. Despre metoda transplantului s-a vorbit pentru prima dată în anul 1958 de către un medic australian, care a avut ideea de a administra pacienţilor clisme cu materii fecale provenite de la persoane sănătoase pentru repopularea intestinului cu bacterii benefice de tipul Lactobacilus acidophilus şi Bifidobacterium bifidus. Transplantul de materii fecale este folosit ca metodă terapeutică din anul 2004, tehnica fiind dezvoltată de dr. Thomas J. Borody din Sidney, Australia. Procedura presupune înlocuirea florei bacteriene din intestinul persoanei bolnave cu altă floră bacteriană provenită din materiile fecale ale unei persoane sănătoase, de preferinţă o rudă apropiată sau prieten, dar nu o persoană cu care pacientul locuieşte, presupunându-se că poate suferi aceleaşi dezechilibre ale florei.

​Donatorul este investigat pentru a exclude prezenţa unei eventuale infecţii, viroze, parazitoze. După ce au fost prelevate, materiile fecale sunt omogenizate şi mixate cu ser fiziologic steril pentru a le spori fluiditatea şi spoi sunt administrate pacientului prin colonoscopie, clismă sau pe tub nazo-jejunal, ocolind stomacul (din cauza acidităţii existente în stomac, populaţia bacteriană ar fi distrusă).

După ce-am văzut de ce este bacteria Clostridium difficile atât de periculoasă, apare următoarea întrebare: Ce este de făcut? 

​Ideal ar fi să nu ajungem la infecția cu Clostridium difficile, dar dacă se întâmplă asta, pe lângă un tratament corect “condus” de un medic specialist, igiena mâinilor este foarte importantă și imperios necesară. De asemeni suprafetele (obiecte de toaletă, mânerul de la ușă, întrerupător, etc. = obiectele atinse frecvent) atinse de bolnavul cu infecție cu C.diff. trebuie șterse cu soluții clorigene sau dezinfectanți de nivel înalt.

Iar pentru a preveni apariția colitei cu Clostridium difficile, trebuie respectată ”regula de aur” și anume: 

articol scris de Dr. Diana Stoica și Dr. Sergiu Sîngeorzan ​