UTI-A: UTI simptomatică confirmată microbiologic
Pacientul prezintă cel puțin unul dintre următoarele semne sau simptome, fără a putea fi explicate de vreo altă cauză recunoscută: febră (> 38 °C), micțiuni imperioase, micțiuni frecvente, disurie sau sensibilitate suprapubiană ȘI cultura efectuată din urina pacientului este pozitivă, adică ≥ 100.000 microorganisme per ml de urină cu cel mult două specii de microorganisme
UTI-B: UTI simptomatică neconfirmată microbiologic
Pacientul prezintă cel puțin două dintre următoarele, fără a putea fi explicate de vreo altă cauză recunoscută: febră (> 38 °C), micțiuni imperioase, micțiuni frecvente, disurie sau sensibilitate suprapubiană ȘI cel puțin unul dintre următoarele:
- test cu bandeletă pozitiv pentru esteraza leucocitară și/sau nitrat
- probă de urină piurică cu ≥ 10.000 leucocite/ml sau ≥ 3 leucocite/câmp vizualizat în condiții de multiplicare mare, din urină necentrifugată
- microorganisme observate prin colorare Gram a urinei necentrifugate
- cel puțin două uroculturi cu izolare repetată a aceluiași uropatogen (bacterie Gram negativă sau Staphylococcus saprophyticus) cu ≥ 100 colonii/ml de urină din probe aleatorii
- ≤ 10.000 colonii/ml ale unui singur uropatogen (bacterie Gram negativă sau Staphylococcus saprophyticus) la un pacient tratat pentru infecție urinară cu un agent antimicrobian eficient
- diagnostic de infecție a tractului urinar stabilit de medic
- medicul instituie terapie corespunzătoare pentru o infecție urinară
Bacteriuria asimptomatică nu se raportează, în schimb infecțiile sanguine secundare bacteriuriei asimptomatice sunt raportate ca BSI determinate de (cu origine) S-UTI.
O infecție la nivelul tractului urinar este definită ca fiind asociată unui cateter dacă un cateter urinar permanent a fost prezent (chiar și intermitent) în cele 7 zile care precedă debutul infecției.